Uncategorized

12
iun.

Workshop – PEH 018 Project

Joi, 11 iunie 2020, în cadrul celui de-al X – lea Congres Internațional de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie (ICPESK 2020), organizat online de Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, s-a desfășurat un Workshop în care au fost diseminate rezultatele Proiectului PEH 018 “Strategii pentru viitor, strategii pentru tineri” și au fost dezbătute posibilități de derulare și continuare a activitățile proiectului pe perioada de sustenabilitate. Domnul Florin PELIN – Rectorul UNEFS și managerul ProiectuluiPEH018, a deschis workshopul printr-o alocuțiune în care a subliniat importanța demersului practic al proiectului în vederea reducerii riscului de excluziune social în rândul tinerilor dar mai ales al studenților din UNEFS, data fiind situația pandemică din anul 2020, precum și câteva dintre rezultatele obținute în perioada de implementare dar și în perioada de sustenabilitate. Accentul a fost pus pe importanța derulării activităților sportive și competițiilor, în acest sens.

În cadrul workshopului au fost prezentate mai multe referate și puncta de vedere care au vizat diseminarea rezultatelor proiectului, dintre care menționăm: Integrarea tinerilor în jocurile sportive în funcție de profilul somatic și motric al populației cu risc de excludere socială – Dan BADEA; Campanii de informare – cercetare realizată în cadrul proiectului – Diana PASAT; Strategii de integrare socială a tinerilor studenți, prin activități sportive – Corina CIOLCĂ.  

Fiind organizat online, la Workshop au participat alături de echipa managerială și de implementare a Proiectului, experți din cadrul UNEFS și ai Fundației pentru Învățământ, cadre didactice și alți specialiști participanți la Congres, cadre didactice care lucrează în școlile și liceele din București și care au posibilitatea de a fi mentori pentru tinerii studenți.